Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Pierdere şi regăsire

        de Viorica Gligor

O vară italiană de Rebecca Serle este, aparent, o carte de vacanţă, scrisă într-un stil lejer şi agreabil, contrar temei grave. Miezul discursului narativ este alcătuit din povestea de dragoste şi suferinţă a unei tinere care şi-a pierdut mama şi, în acelaşi timp, „centrul de gravitaţie” şi rostul existenţei: „Încă nu pot concepe lumea fără mama, nu-mi pot imagina cum va arăta fără ea sau cine sunt în absenţa sa. […] Nu-mi imaginez cum mă voi împăca vreodată cu faptul că, pur şi simplu, nu mai există braţele ei calde şi primitoare. În care m-am simţit mereu acasă”.

Deşi are treizeci de ani şi e căsătorită, ipostaza definitorie a lui Katy rămâne cea filială. De aceea, odată cu moartea fiinţei materne, nu mai ştie cine este, trăieşte o criză identitară. Preţ de şase luni, cât a îngrijit-o pe Carol, care suferea de o maladie incurabilă, a fost constrânsă să se familiarizeze cu sentimentul inevitabilului, dar n-a reuşit. În schimb, şi-a analizat cu luciditate relaţia conjugală şi a acceptat concluziile dramatice ale acestui bilanţ afectiv: „De când s-a îmbolnăvit mama, m-am tot gândit cât de reală e căsnicia mea cu Eric. Decizia de a-l părăsi avea mai puţin de-a face cu moartea mamei şi mai mult cu conştientizarea faptului că suntem muritori. Ceea ce înseamnă că am început să mă întreb dacă era căsnicia în care voiam să mor, dacă era căsnicia care voiam să mă ajute să trec prin toate astea, prin boala mamei mele şi prin ceea ce, inevitabil, va veni după aceea”.

Drama lui Katy se consumă în singurătate. Cu toate că îi este alături, Eric nu poate să o consoleze, să-i aline nefericirea. Singurul gând care o animă este călătoria spre Coasta Amalfi, spre „locul acela magic care apărea aşa de intens în amintirile” mamei. Împlinirea proiectului de suflet, pentru care s-a pregătit vreme îndelungată, alături de ea, este resimţită drept singura şansă de a o regăsi pe femeia de altădată, îndrăgostită iremediabil de Positano.

Descoperirea acestui tărâm de o frumuseţe strălucitoare îi conferă lui Katy mângâierea de a călca pe urmele paşilor ei, de a cunoaşte ceea ce a iubit ea: culorile şi miresmele mării, splendoarea apusurilor, eleganţa restaurantelor şi a hotelurilor, unde descoperă savoarea mâncărurilor meridionale şi a vinurilor italieneşti; pitorescul porturilor, al pieţelor, al magazinelor şi tarabelor. Uneori, toate acestea o apropie atât de mult de Carol, încât durerea absenţei ei se estompează. Alteori, dorul devine atât de sfâşietor, încât se revarsă în lamentaţii: „Cum a putut să-mi devină indispensabilă, să fie o parte atât de mare din viaţa mea, din inima mea, atât de întreţesută cu tot ce era, doar pentru ca apoi să plece?”.

Aceste fluxuri şi refluxuri afective îi destructurează percepţia realităţii. Halucinată, plonjează într-o realitate magică şi întâlneşte o necunoscută care seamănă izbitor cu versiunea mamei de la treizeci de ani. Au acelaşi nume, aceeaşi profesie, aceleaşi gesturi şi atitudini… Revederea stă sub zodia fantasticului. Planurile temporale fuzionează misterios, prezentul şi trecutul se suprapun. Katy este profund bulversată, îşi pune întrebări referitoare la propria percepţie a întâmplărilor. După îndelungate frământări şi deliberări interioare, câştigă certitudinea care îi sporeşte freamătul inimii: „Asta e mama mea. Mama mea cea extraordinară, cea uimitoare. Aici, acum, în toată gloria. Neatinsă, mă gândesc apoi, de nimic din ce va veni”.

Între cele două femei se leagă o prietenie tandră şi ardentă. Fiica îşi regăseşte mama în varianta ei tânără, liberă şi fericită. Aşa cum a fost în acea vară italiană, petrecută la Positano, în acel spaţiu paradisiac. Alături de ea, cea de odinioară, învaţă să se bucure, cu toată fiinţa, de îmbrăţişarea clipei prezente. Să se elibereze de orice inhibiţie, temere sau constrângere, să descopere că viaţa poate fi o „sărbătoare continuă”. Nesperata posibilitate de a fi împreună cu ea îi intensifică sensibilitatea faţă de minunatele peisaje marine de pe Coasta Amalfi, dar şi fascinaţia faţă de Adam, americanul charismatic, a cărui pasiune îi remodelează feminitatea şi îi revelează iubirea romantică. Povestea lor rămâne suspendată în lumina de miere a unei experienţe erotice dintr-o altă dimensiune existenţială.

Călătoria în timp, pe care o parcurge Katy, este una iniţiatică. Are valoarea unui proces al maturizării sentimentale, la capătul căruia află adevăruri dureroase despre sine şi despre Carol. Învaţă lecţia acceptării propriei vulnerabilităţi şi a imperfecţiunii materne. A asumării neputinţelor, greşelilor, angoaselor, depersonalizărilor, căderilor – trepte ale devenirii individuale.

În urma confruntării brutale cu pierderea mamei, Katy a biruit durerea, deoarece a regăsit-o într-o altă durată, de natură miraculoasă. În care a descoperit că frumuseţea vieţii constă tocmai în fragilitatea şi efemeritatea ei, că adevărata dragoste nu moare, ci se îmbogăţeşte prin păstrarea în suflet a celor mai preţioase amintiri.

Protagonista devine conştientă de faptul că orice eveniment trăit, pe măsură ce este povestit, se transformă în ficţiune şi dobândeşte un plus de semnificaţie: „Şi putem alege ce poveste să spunem: despre vieţile noastre, despre întâmplările şi relaţiile noastre. Putem alege capitolele cărora să le dăm un înţeles”.

O vară italiană de Rebecca Serle nu prezintă profunzimi psihologice, iar scenariul narativ asimilează senzaţionalul şi spectaculosul de o manieră destul de superficială. Totuşi, în ciuda acestor limite artistice, romanul conţine o poveste emoţionantă despre suferinţă, doliu şi vindecare, despre puterea fiinţei umane de a se regenera, prin iubire, supravieţuind dezastrelor personale.

Nr. 02 / 2023
In memoriam Dumitru Radu Popescu

In memoriam George Banu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Gândire de-a dreptul retro: ce credeam, unii, că e umanismul
de Gabriel Coşoveanu

Poem
de de Călin Vlasie

Literatura pentru copii şi pentru copil
de Cătălin Pavel

In memoriam Adam Puslojic

Dezordinea e binevenită (3)
de Gheorghe Grigurcu

Punctul de vedere
de Nicolae Prelipceanu

Ion Raţiu. Deşertăciunea deşertăciunilor...
de Mihai Ghiţulescu

Alfabet. Bizanţ. După Bizanţ
de Cristian Pătrăşconiu

Întunecat, decadent, nihilist
de Dumitru Ungureanu

Solitudinea învolburată a poetului
de Gela Enea

Care a fost cea mai frumoasă carte citită în 2022? (II)
de Simona Preda

Nichita Stănescu în confesionalul intim
deToma Grigorie

Istorii nefardate
de Gabriela Gheorghişor

Eminescu şi umorul junimist
de Gabriel Nedelea

Carol al II-lea rămâne un mare ctitor, un adevărat „Voievod al Culturii”
de Narcis-Dorin Ion

La cafeneaua Ice Flame din Medio-Monte
de Marian Ilea

De pe strada lor nu mai povesteşte aproape nimeni
de Ion Predescu

Student la Cluj
de Geo Constantinescu

Domnul Iedeman din Austria:ospăţul fără sfârşit
de Daniela Firescu

Pierdere şi regăsire
de Viorica Gligor

Ion Maria: ontologizarea sinelui prin reificare
de Florian Copcea

Trăiri intenţionale
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Ion Maria: ontologizarea sinelui prin reificare
de Florian Copcea

Cele nouă femei de la Ravensbrück
de Gwen Strauss

Preavangardă şi Avangardă: un tudiu cu miză internaţională
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri